cărți de beletristică

Cum m-am apucat de citit?

00:03

Primul meu contact cu lumea literară a fost, dacă stau bine să mă gândesc, la o vârstă destul de fragedă, prin clasa a III-a. Doar că nu mă apucasem să citesc de bunăvoie, ci pentru că nu prea aveam de ales.

Mama nu a fost niciodată o devoratoare de cărți, având mai degrabă o înclinație pentru partea concretă a lumii. Pe de altă parte, pasiunea cea mai mare a tatălui meu a fost (și încă este) arta: fotografia, cinematografia și literatura. Țin minte cum mă uitam câteodată la cele peste 100 de volume adunate în biblioteca sa și mă întrebam de ce le-a păstrat atât de mult timp, multe din ele fiind de pe vremea când era adolescent. Abia peste câțiva ani aveam să aflu răspunsul la această întrebare: pentru mine. Le păstrase pentru mine.

Academia vampirilor

This or That Book Tag

20:44

Am primit acest tag tare drăguț de la Alina (Din dragoste pentru cărți) și m-am gândit că ar fi interesant să îl fac și eu, deci să trecem la treabă!

Aici sunt regulile:
  • Menționează creatorul tag-ului
  • Menționează blogger-ul care ți-a transmis ție tag-ul
  • Alege o opține din cele de mai jos
  • Dă tag altor 5 persoane pentru a realiza acest tag.
Preferi cititul în pat sau în alt loc?
Hmm, cititul în pat aș putea spune, în special noapte. E așa frumos să citești noaptea. În timpul zilei acasă citesc doar cu căștile în urechi (și pe unde apuc), dacă nu sunt singură. Îmi place să fiu desprinsă cât mai mult de realitate, să mă „dedic” în întregime acelei cărți. Îmi place să citesc și în mijloace de transport (mai ales când e vorba de o călătorie mai lungă) și la bibliotecă.
Personal principal feminin sau personaj principal masculin?
Nu contează atât timp cât personajul respectiv are ceva aparte, care îmi atrage atenția prin personalitatea sa sau prin ceea ce face. Am să iau ca exemplu ultimele 2 cărți pe care le-am citit: „Darul lui Jonas” de Lois Lowry și „Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei” de Elizabeth Speare. Deși în prima avem un personaj principal masculin, iar în a doua unul feminin, ambele personaje m-au impresionat și mi-au ajuns la inimă. Dar, având în vedere că trebuie să aleg doar unul, cred că îl voi alege pe cel feminin.

Barbados

„Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei” de Elizabeth George Speare - Recenzie

20:07

Editura: Young Art

Anul publicării: 2015 (publicată inițial în 1958)

Număr pagini: 256

DisponibilăTârgul cărții

„Rar s-a mai întâmplat ca o carte să ne transporte în așa fel în viața din secolul al XVII-lea.” - New York Herald-Tribune


Despre autoare
Elizabeth George Speare s-a născut pe 21 noiembrie 1908, în Melrose (statul Massachusetts). Cu toate că dintotdeauna și-a dorit să scrie cărți, ea a îmbrățișat încă de timpuriu cariera de dascăl, s-a căsătorit și s-a îngrijit de familia sa, astfel încât nu s-a putut consacra adevăratului ei vis decât mult mai târziu. Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei este cel de-al doilea roman al ei. Elizabeth George Speare a decedat în 1994.  (S: http://www.editura-youngart.ro/)

Recenzie
După ce că a trecut atât de mult timp de când nu am scris vreo recenzie, nu știu dacă îmi voi găsi cuvintele, astfel încât să exprim cât de mult mi-a plăcut această carte. Ca să fiu sinceră, coperta aceasta foarte inspirată a fost cea care mi-a atras atenția din prima. Totuși, cu toate că a trecut deja mai bine de un an de când a fost publicată la editura Art, recunosc că nu m-am gândit să îi acord o șansă până acum. Lecturând-o, am ajuns la concluzia că nu doar coperta își merită toate laudele, ci și ce este printre paginile ei.

Katherine Tayler (numită și Kit) este o tânără de șaisprezece ani care, odată cu moartea bunicului ei, se vede nevoită să părăsească locul unde a crescut, insula Barbados. Destinația ei este orașul puritan Wethersfield, din Connecticut, un loc cu obiceiuri cu totul diferite față de așteptările ei. Dacă în insula Barbados era înconjurată de căldură, peisaje superbe, dragoste și libertate, în orașul american lucrurile stau exact pe dos. Kit are de înfruntat frigul, oameni răutăcioși și viața grea pe care o trăiesc cei de acolo. Toate aceste schimbări vin ca un șoc pentru ea, însă Kit nu se dă bătută, încearcă pe zi ce trece să se adapteze acelei vieți, să-și ajute rudele la treburile casnice astfel încât să nu fie decât o pacoste pentru ei. Acțiunea cărții devine însă și mai interesantă în momentul în care fata își găsește un refugiu în casa Hannei Trupper, o bătrânică simpatică de religie quaker care locuiește doar cu o pisică mare și galbenă.

Nou în bibliotecă

Nou în bibliotecă (7)

19:08

Salutare, cititori! 

Știu că nu am mai scris de mult o postare în această rubrică și tocmai de aceea m-am gândit că e timpul că remediez situația. Doar nu credeați că nu mi-am mai cumpărat cărți, nu-i așa?

Aruncând o privire în bibliotecă am sesizat că nu v-am mai arătat ce cărți am mai cumpărat/primit de.. ăă, cam undeva înainte de Crăciun (?!), așadar s-au adunat ceva cărți...

Primele două sunt luate de la un chioșc de ziare că, deh, nu m-am putut abține. Cealaltă e primită de Crăciun de la o colegă. Încă n-am apucat să o citesc, dar ceva îmi spune că va fi pe placul meu. Chiar mi-o doream încă de când am văzut că apare la editura Litera.

Primite tot de Crăciun, de la minunata de Anca care știe cum să mă surprindă cu cadouri frumoase și „scrisori” scrise de mână. Mulțuumesc frumos!

Ana Săndulescu

„Anamneza” de Ana Săndulescu - Recenzie

11:50

Editura: Herg Benet

Anul publicării: 2015

Număr pagini: 213

Disponibilă: Libris | Elefant | Herg Benet

Scriitura Anei Săndulescu este atât de cursivă încât deseori mi-am zis că mai citesc doar câteva pagini și-apoi fac o pauză, însă m-am trezit luată de val, sfârșind, ei bine, prin a  termina cartea chiar într-o zi (și jumătate).

Cartea debutează cu imaginea Luisei, o adolescentă de șaptesprezece ani, care se trezește dintr-o comă îndelungată. Aceasta, pe parcursul romanului, se proiectează pe sine în trecut, în amintiri, rememorând întâmplări sau evenimente din viața ei care au marcat-o și care au adus-o, într-un final, în locul în care se află acum: pe un pat de spital.

Pe Luisa o definesc cărțile, iubirea pentru Sorin, fobia de apă sărată, „instinctul de supraviețuire”, drogurile pe care le consumă și, nu în ultimul rând, scrisul. Conversând cu prietenul ei drag, jurnalul, Luisa se află într-o continuă căutare de sine, iar tocmai acest lucru m-a făcut să cred că, poate, acesta este lucrul care o apropie cel mai mult de noi, adolescenții.
Constantin m-a întrebat deunăzi: „Tu, Luisa, cine ești? Ce ești?” „Sunt nimic, Constantine”, i-am răspuns. „Toate posesiile și preocupările mele vin în demolarea plictiselii, un joc de amânare a sfârșitului. Cu fiecare fotografie ruptă sau cu aruncarea la gunoi a hainelor pe care nu le mai port sau a obiectelor pe care nu le mai recunosc ca fiind ale mele, câte o Luisa se eliberează și dispare. Asta sunt eu, Constantin, un personaj dintr-o carte, personaj cu care se poate identifica oricine.

crime

„Ghici ce-i în cutie” de M.J.Arlidge - Recenzie

22:32

Editura: TREI

Anul publicării: 2015

Număr pagini: 408

Titlu original: Pop Goes the Weasel

Traducător: Lucian Niculescu

Disponibilă: Libris | Elefant + ebook


Încep această recenzie prin a vă spune că M.J. Arlidge, producător al unor seriale polițiste și totodată a unor serii de romane de aceeași natură, este, fără doar și poate, un autor care aproape că-ți taie respirația prin intermediul romanelor sale.

Încă de la primul său roman din seria Helen Grace, „Ghici cine moare primul”, acest autor m-a captivat atât de mult încât a reușit să mă țină legată de acea carte până în ultimul moment, până am întors ultima pagină. Atât stilul altert, caracteristic romanelor thriller, cât și acțiunea imaginată de autor m-au făcut să trăiesc din plin fiecare încercare la care au fost supuse personajele.

După ce a demascat persoana din spatele tuturor crimelor din primul roman al seriei, inspectoarei Helen Grace îi sunt puse din nou la încercare abilitățile. Acțiunea romanului se petrece, în mare parte, într-un orășel din Anglia numit Southampthon, un loc al dezastrului și al mizeriei, unde prostituția și furturile  sunt la ordinea zilei.
Ceața se ridica dinspre mare, sufocând orașul. Năvălea ca o oaste cotropitoare, înghițind reperele, obturând razele lunii, preschimbând Southamptonul într-un tărâm straniu, care-ți dădea fiori.

Totul începe în ziua în care Alan Matthews, soț și, totodată, tătic, nu sosește acasă într-o dimineață. Soția acestuia se îngrijorează, bineînțeles, și nu mult timp trece până când aceasta aude soneria. Deschizând ușa, nu vede pe nimeni, în afara unei cutii lăsate în fața ușii, cutie în care, constată ea cu groază mai târziu, se află o inimă de om - inima soțului ei.

Helen Grace, împreună cu echipa sa, preiau cazul și încep investigațiile, însă totul se complică în momentul în care mai au loc alte crime, de aceeași natură. Ce caută acești bărbați insurați pe străzile întunecate ale Southampthon-ului, departe de casă și de mult iubita familie? Și ce fel de persoană ar putea provoca atât de multă suferință famiilor și apropiațiilor în cauză, livrându-le inima celui omorât? - sunt întrebări pe care probabil ți le le pui acum. Ei bine, adevărul e că avem de-a face cu un criminal în serie ce vânează bărbați însurați, care sunt pe punctul de a-și înșela soțiile.

În ceea ce mă privește, personajul care m-a impresionat cel mai mult este însăși inspectoarea Helen Grace. Helen, după cum o știe toată lumea, este o femeie puternică și ambițioasă, care este gata să meargă până în pânzele albe pentru a duce la îndeplinire o misiune (în cazul de față: pentru a identifica criminala, căci este convinsă că este vorba de o „ea”). Inteligența și încăpătânarea nu-i lipsesc nici ele.
Luase dosarele cazului din centrul de comandă și se cuibărise într-o sală de interogatorii plină de igresie, foarte rar folosită. Toată noaptea recitise vraful de documente din dosarele numeroase, încercând să discearcă elementele importante dincolo de avalanșa detaliilor.
Helen o înfruntă chiar și pe șefa sa, Harwood, și nu renunțase la caz nici când aceasta aproape că o concediase, acuzând-o de faptul că ancheta nu face niciun progres. 
Helen a traversat centrul orașului, gonind spre zona de nord. Depășea flagrant limita de viteză permisă, dar nu-i păsa. Se pricepea de minune să-și strunească motocicleta, putea să întreacă orice mașină de poliție și o însuflețea gândul că va da ochii cu criminala.
Dincolo de această imagine a ei, Helen este o femeie cu un trecut dureros în spate, trecut a cărui povară îl poartă și astăzi. Aceasta decurge la metode deloc creștine pentru „a se relaxa”, pentru a se elibera de toate problemele și a fi capabilă să facă apoi din nou față oricărui obstacol. N-am să dezvălui despre ce este vorba, am să vă las pe voi să descoperiți singuri. În aparență, este doar o „gaboriță” care-i prinde pe criminali, le pune cătușele și îi aruncă în închisoare. În realitate însă, Helen pare să fie singura care se apropie cel lai mult de ei, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual. Să zicem doar că încearcă să fixeze ceea ce cândva a fost distrus.  Helen, spre deosebire de ceilalți, știe cel mai bine ce înseamnă disperarea și ce înseamnă să simți că ai ajuns la capătul puterilor, că nu mai poți face față. 

Am fost plăcut surprinsă, drept să vă spun, să descopăr că Helen (dar nu numai ea) trăiește încă cu speranța că oamenii păstrează ceva bun în ei, indiferent câte mizerii au făcut de-a lungul existenței lor. Trebuie doar să știi cum să ajungi până la acea latură a lor, pe care tind să o înlăture.

Revenind la crimele propriu-zise și modul în care avansează ancheta, Helen și ceilalți polițiști sunt siguri de un lucru: cea care se află în spatele acestor crime este în mod cert o prostituată. Prin urmare, încep să cerceteze și să intre în legătură cu tot felul de astfel de femei.

Mediul în care trăiesc aceste femei care-și câștigă traiul satisfăcând bărbați în căutare de o „aventură” este unul mai mult decât groaznic. Chiar mi-a rămas întipărită în minte o discuție pe care a avut-o Helen cu una dintre prostituate. Acestea sunt tratate în ultimul hal, atât de unii bărbați cu care interacționează, dar mai ales de cel care le „coordonează”, să zic așa. Eu una am rămas complez șocată de ceea ce mi-a fost dat să citesc. Până la urmă, majoritatea femeilor ăstora nu voiau decât să facă și ele niște bani, fie pentru a-și întreține viața de zi cu zi, fie studiile superioare.

Fără a mai lungi vorba, căci m-am întins și așa destul de mult, „Ghici ce-i în cutie” de M.J.Arlidge este un roman captivant, plin de mister, care ridică o grămadă de semne de întrebare și pe care cu greu îl veți mai lăsa din mână. Dacă căutați o astfel de lectură, ei bine, ați găsit-o! Dar nu uitați să începeți cu primul volum din serie („Ghici cine moare primul”), căci altfel riscați să vă luați niște spoilere cam mari.

Notă: 5/5

Nu pot decât să sper că am reușit să vă captez atenția și poate să vă strânesc și curiozitatea. Îar în caz că ați citit deja acest roman, vă aștept cu brațele deschise părerile! Vouă cum vi s-a părut? :D