duminică, 15 ianuarie 2017

This or That Book Tag

Am primit acest tag tare drăguț de la Alina (Din dragoste pentru cărți) și m-am gândit că ar fi interesant să îl fac și eu, deci să trecem la treabă!

Aici sunt regulile:
  • Menționează creatorul tag-ului
  • Menționează blogger-ul care ți-a transmis ție tag-ul
  • Alege o opține din cele de mai jos
  • Dă tag altor 5 persoane pentru a realiza acest tag.
Preferi cititul în pat sau în alt loc?
Hmm, cititul în pat aș putea spune, în special noapte. E așa frumos să citești noaptea. În timpul zilei acasă citesc doar cu căștile în urechi (și pe unde apuc), dacă nu sunt singură. Îmi place să fiu desprinsă cât mai mult de realitate, să mă „dedic” în întregime acelei cărți. Îmi place să citesc și în mijloace de transport (mai ales când e vorba de o călătorie mai lungă) și la bibliotecă.
Personal principal feminin sau personaj principal masculin?
Nu contează atât timp cât personajul respectiv are ceva aparte, care îmi atrage atenția prin personalitatea sa sau prin ceea ce face. Am să iau ca exemplu ultimele 2 cărți pe care le-am citit: „Darul lui Jonas” de Lois Lowry și „Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei” de Elizabeth Speare. Deși în prima avem un personaj principal masculin, iar în a doua unul feminin, ambele personaje m-au impresionat și mi-au ajuns la inimă. Dar, având în vedere că trebuie să aleg doar unul, cred că îl voi alege pe cel feminin.

Gustări dulci sau gustări sărate?
Gustări sărate - așa e mai puțin probabil să murdăresc cartea. :)) În general nu prea mănânc nimic atunci când citesc oricum.

Trilogii sau serii alcătuite din mai multe volume?
Cu toate că dragostea mea pentru lectură a început cu seria „Academia vampirilor” de Richelle Mead, în momentul de față aș alege trilogii. De ce? Pentru că seriile cu mai multe volume probabil m-ar plictisi la un moment dat și le-aș abandona. Prefer să citesc mai multe cărți care abordează subiecte diferite decât să „mă ancorez” doar într-o poveste pe un termen mai lung de timp.



Narațiune la persoana I sau la persoana a III-a?
Primul impuls a fost să aleg persoana a III-a, am scris și apoi mi-am dat seama că nu e adevărat. E adevărat că e interesant să ai și o perspectivă obiectivă a naratorului atunci când citești o carte, să vezi lucrurile prin ochii altuia, nu prin cei ai personajelor, însă cărțile la persoana I mă atrag mai mult, asta pentru că mă identific mai ușor cu acea „voce” a naratorului. „Exuvii” de Simona Popescu, „Marele Gatsby” de F Scott Fitzgerald și cărțile semnate de Chris Simion sunt câteva exemple, cu precizarea că se numără printre cărțile mele preferate.

Librărie sau bibliotecă?
În caz că nu v-ați dat seama până acum, îmi place să am cărțile mele, nu să le împrumut, așa că aleg librăria. Asta nu înseamnă că nu împrumut și de la bibliotecă când mi se pune mie pata pe o carte și nu pot să mi-o cumpăr atunci. Chiar acum am lângă mine o carte împrumutată.
Cărți care îți provoacă râsul sau cărți care te fac să plângi?
Care mă fac să plâng. Știu că poate sună ciudat, dar apreciez foarte mult cărțile care transmit emoții atât de puternice încât să mă facă să plâng. Una dintre cărțile care se încadrează în această categorie este „Ispășire” de Ian McEwan. Iubesc cartea asta, cu toate că sfârșitul m-a răvășit.

Copertă albă sau copertă neagră?
Cum o zis și Alina, când aud de „copertă albă” mă gândesc la colecția Top10+ de la Polirom, iar cărțile din colecția aceasta au coperți foarte frumoase, deci merg cu prima variantă.

Roman psihologic sau roman de acțiune?
Roman psihologic, îmi plac cărțile care se axează pe latura umană, pe gândurile și frământările unui personaj.

Nominalizez la acest tag pe Raluca - Încă un capitolAmaliaAmalia DanciuDiana - Dreams Have WingsAndreea - Praf de steleYuki - Yuki Black.


vineri, 6 ianuarie 2017

„Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei” de Elizabeth George Speare - Recenzie

Editura: Young Art

Anul publicării: 2015 (publicată inițial în 1958)

Număr pagini: 256

DisponibilăTârgul cărții

„Rar s-a mai întâmplat ca o carte să ne transporte în așa fel în viața din secolul al XVII-lea.” - New York Herald-Tribune


Despre autoare
Elizabeth George Speare s-a născut pe 21 noiembrie 1908, în Melrose (statul Massachusetts). Cu toate că dintotdeauna și-a dorit să scrie cărți, ea a îmbrățișat încă de timpuriu cariera de dascăl, s-a căsătorit și s-a îngrijit de familia sa, astfel încât nu s-a putut consacra adevăratului ei vis decât mult mai târziu. Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei este cel de-al doilea roman al ei. Elizabeth George Speare a decedat în 1994.  (S: http://www.editura-youngart.ro/)

Recenzie
După ce că a trecut atât de mult timp de când nu am scris vreo recenzie, nu știu dacă îmi voi găsi cuvintele, astfel încât să exprim cât de mult mi-a plăcut această carte. Ca să fiu sinceră, coperta aceasta foarte inspirată a fost cea care mi-a atras atenția din prima. Totuși, cu toate că a trecut deja mai bine de un an de când a fost publicată la editura Art, recunosc că nu m-am gândit să îi acord o șansă până acum. Lecturând-o, am ajuns la concluzia că nu doar coperta își merită toate laudele, ci și ce este printre paginile ei.

Katherine Tayler (numită și Kit) este o tânără de șaisprezece ani care, odată cu moartea bunicului ei, se vede nevoită să părăsească locul unde a crescut, insula Barbados. Destinația ei este orașul puritan Wethersfield, din Connecticut, un loc cu obiceiuri cu totul diferite față de așteptările ei. Dacă în insula Barbados era înconjurată de căldură, peisaje superbe, dragoste și libertate, în orașul american lucrurile stau exact pe dos. Kit are de înfruntat frigul, oameni răutăcioși și viața grea pe care o trăiesc cei de acolo. Toate aceste schimbări vin ca un șoc pentru ea, însă Kit nu se dă bătută, încearcă pe zi ce trece să se adapteze acelei vieți, să-și ajute rudele la treburile casnice astfel încât să nu fie decât o pacoste pentru ei. Acțiunea cărții devine însă și mai interesantă în momentul în care fata își găsește un refugiu în casa Hannei Trupper, o bătrânică simpatică de religie quaker care locuiește doar cu o pisică mare și galbenă.

După cum ne spune și Karen Cushman în prefața cărții, rudele lui Kit și ceilalți locuitori din Wethersfield sunt protestanți englezi care au părăsit Anglia în căutarea libertății religioase, dar care, odată ajunși în noua lor patrie, au refuzat să acorde aceeași libertate și altor religii. Așa se explică faptul că Hannah Trupper locuia în Lunca Mare, departe de așezările celorlalți, întrucât nu era acceptată de localnici datorită religiei ei și, mai mult, fiind considerată vrăjitoare.

Cu toate că unchiul ei îi interzice să o viziteze pe această bătrână, spiritul liber și nonconcomformist al fetei își spun cuvântul. Kit pleacă pe ascuns de acasă, își minte unchiul, numai să poată petrece câteva clipe sub acoperișul Hannei Trupper. Pe parcursul romanului, legătura dintre cele două devine din ce în ce mai strânsă. Kit simte că Hannah este singura care o ascultă și o înțelege, fără să o judece.

Dacă e să mă gândesc la o trăsătură pe care o apreciez cel mai mult la această tânără, cred că aș alege curajul, pe care și-l dovedește încă din primele pagini când, în timpul călătoriei pe mare, sare din corabie în apa rece a mării pentru a recupera păpușa unei fetițe. Totodată, nu îi este teamă să îi răspundă unchiului ei, un bărbat autoritar și dur de care multora le-ar fi fost frică. Pe parcursul acelui an petrecut cu rudele sale, Kit ne dovedește cât de important este să fii tu însuți și să lupți pentru lucrurile care te definesc.

Personajele mi s-au părut bine conturate și unele chiar au reușit să-mi ajungă la suflet: Mercy, sora tăcută cu o inimă mare, Prudence, un copil chinuit de părinți care evoluează pe parcul cărții datorită lui Kit, John Holbrook, un tânăr preocupat de teologie și cufundat mai mereu în lectura unei cărți, Nat, marinarul chipeș și îndrăzneț și, nu în ultimul rând, Hannah Trupper, bătrâna care te vrăjește cu prăjiturile, pisica și vorbele ei bune.
Despre final nu am să vă spun nimic, așa că vă invit pe voi să descoperiți dacă atitudinea nonconformistă a protagonistei îi va aduce sau nu un final fericit. Tot ce pot să vă spun e că merită din plin să-i acordați o șansă acestei cărți. Cred că am uitat să menționez și faptul că sunt surprinse și câteva momente tensionante în care pur și simplu nu mai poți lăsa cartea din mână și uneori îți vine chiar să închizi cartea pentru câteva momente și să te rogi ca lucrurile să revină la normal. În fața absurdității acestor puritani m-am simțit de multe ori frustrată, pentru că totul era atât de nedrept, iar eu eram un simplu cititor care trebuia să accepte situația.

Nu m-aș fi gândit niciodată că o carte pentru copii ar putea să-mi placă atât de mult. Citind Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei, am avut senzația că am pornit într-o călătorie de care mă bucuram atât de mult încât nu mai voiam să ajung la destinație. A fost o călătorie minunată, la care vă invit și pe voi!

Citate
Ce-o fi fost în cărțile alea? Stătea acolo ceasuri în șir, atât de concentrat încât uneori ajungea să miște din buze fără să-și dea seama, iar în obrajii palizi îi ardeau două pete roșii, ca și cum un secret extraordinar l-ar fi îmbiat dintre pagini. Uneori uita cu totul de ora mesei. Abia când licăreau ultimele raze ale apusului și umbrele puneau stăpânire pe ape, învăluindu-i cartea, ridica înciudat privirea și-și aducea aminte unde se afla.
         - Da' de ce zice lumea că-i vrăjitoare? întrebă Prudence în timp ce mergeau agale pe cărare. // - Pentru că n-au încercat niciodată s-o cunoască. Oamenii se tem de lucrurile pe care nu le înțeleg. 
Nu-i scăpare dacă nu-i și dragoste la mijloc. 

*Mulțumiri multe către targulcartii.ro pentru exemplarul oferit spre recenzie. Cartea poate fi comandă de pe site-ul lor de aici (momentan la o reducere de 24%). De asemenea, pe site-ul celor de la Târgul Cărții găsiți numeroase cărți, atât noi, cât și vechi, la prețuri foarte bune!

joi, 28 aprilie 2016

Nou în bibliotecă (7)

Salutare, cititori! 

Știu că nu am mai scris de mult o postare în această rubrică și tocmai de aceea m-am gândit că e timpul că remediez situația. Doar nu credeați că nu mi-am mai cumpărat cărți, nu-i așa?

Aruncând o privire în bibliotecă am sesizat că nu v-am mai arătat ce cărți am mai cumpărat/primit de.. ăă, cam undeva înainte de Crăciun (?!), așadar s-au adunat ceva cărți...

Primele două sunt luate de la un chioșc de ziare că, deh, nu m-am putut abține. Cealaltă e primită de Crăciun de la o colegă. Încă n-am apucat să o citesc, dar ceva îmi spune că va fi pe placul meu. Chiar mi-o doream încă de când am văzut că apare la editura Litera.

Primite tot de Crăciun, de la minunata de Anca care știe cum să mă surprindă cu cadouri frumoase și „scrisori” scrise de mână. Mulțuumesc frumos!

Tot de la Anca, în urma unui schimb. Par interesante! Iar cartea de colorat... coloratul e, să zicem, una dintre plăcerile mele vinovate.

...pentru că cineva nu poate să iasă din Diverta fără o carte. Oare despre cine o fi vorba?

Cărți de la Polirom, yay!

După ce am citit „Kafka pe malul mării” am zis că trebuie neapărat să mai citesc și alte cărți scrise de acest autor, iar cum o comandă pe Libris era la un click distanță...
Cărți cu coperți albastre! :D Doar cea din mijloc e necitită, dar trebuie s-o citesc cât mai curând; am auzit că și filmul e bun. Sunt curioasă!

Prima e, din nou, de la un chioșc de ziare. Pentru că de ce nu? Pe de altă parte, cealaltă e primită de la editura All în urma participării la un sondaj. Încă nu le-am citit și nici nu cred că o s-o fac prea curând.

Nanana târg de carte Gaudeamus, Cluj-Napoca. Yas, am făcut o vizită și anul aceasta. Despre „Ghici ce-i în cutie” am vorbit deja aici. Și-am primit un semn de carte adorabil de la Okian!! (da, e cel din poză)
Șiii.. astea sunt ultimele, luate chiar azi de la poștă. Doamne, n-aveți idee cât mă bucur că am găsit în sfârșit „Camera”, căci am tot urmărit-o în librăriile online, dar peste tot era stoc epuizat. Astea trei le-am cumpărat de la o persoană care a postat un anunț pe un grup pe facebook cum că vinde cărți și sunt foarte entuziasmată că le-am luat!

Voi ce cărți ați mai cumpărat/ primit/ câștigat?

miercuri, 27 aprilie 2016

„Anamneza” de Ana Săndulescu - Recenzie

Editura: Herg Benet

Anul publicării: 2015

Număr pagini: 213

Disponibilă: Libris | Elefant | Herg Benet

„Anamneza” de Ana Săndulescu a fost o lectură  care m-a surprins în mod plăcut, întrucât nu mă așteptam să-mi placă atât de mult.

Scriitura Anei Săndulescu este atât de cursivă încât deseori mi-am zis că mai citesc doar câteva pagini și-apoi fac o pauză, însă m-am trezit luată de val, sfârșind, ei bine, prin a  termina cartea chiar într-o zi (și jumătate).

Cartea debutează cu imaginea Luisei, o adolescentă de șaptesprezece ani, care se trezește dintr-o comă îndelungată. Aceasta, pe parcursul romanului, se proiectează pe sine în trecut, în amintiri, rememorând întâmplări sau evenimente din viața ei care au marcat-o și care au adus-o, într-un final, în locul în care se află acum: pe un pat de spital.

Pe Luisa o definesc cărțile, iubirea pentru Sorin, fobia de apă sărată, „instinctul de supraviețuire”, drogurile pe care le consumă și, nu în ultimul rând, scrisul. Conversând cu prietenul ei drag, jurnalul, Luisa se află într-o continuă căutare de sine, iar tocmai acest lucru m-a făcut să cred că, poate, acesta este lucrul care o apropie cel mai mult de noi, adolescenții.
Constantin m-a întrebat deunăzi: „Tu, Luisa, cine ești? Ce ești?” „Sunt nimic, Constantine”, i-am răspuns. „Toate posesiile și preocupările mele vin în demolarea plictiselii, un joc de amânare a sfârșitului. Cu fiecare fotografie ruptă sau cu aruncarea la gunoi a hainelor pe care nu le mai port sau a obiectelor pe care nu le mai recunosc ca fiind ale mele, câte o Luisa se eliberează și dispare. Asta sunt eu, Constantin, un personaj dintr-o carte, personaj cu care se poate identifica oricine.

Lucrul care m-a suprins cel mai mult la acest personaj a fost modul în care este construit, unele caracteristici ale acestuia parcă contrazicându-le pe altele. De pildă, cine s-ar fi gândit că o elevă atât de „cu burta pe carte”, care a terminat liceul cu media 9,97 și care, mai târziu, primește un mesaj cum că ar fi fost acceptată la facultatea dorită (la buget!), se confruntă cu atâți „demoni” interiori? Prin urmare, Luisa este un personaj construit din opoziții, care, în ciuda iubirii pe care i-o poartă lui Sorin, nu se dă în lături nici de la câte o aventură de seară.

Un alt lucru pe care l-am remarcat a fost diferența relativ mare de vârstă dintre cei doi, Luisa fiind doar o adolescentă care abia ce a terminat liceul și a intrat la facultate, pe când Sorin este un bărbat însurat, care are undeva pe la 30 de ani (din câte îmi amintesc), cu o familie și un job destul de bine cotat (este polițist) în spate.

Cât despre acțiune, n-aș putea spune precis „ce se întâmplă” în acest roman. Acțiunea, în cea mai mare parte, are loc în Iași, dar și în București și Londra. Acest roman cuprinde, de fapt, o înșiruire de fragmente extrase din viața unei adolescente: conversații cu prietenii, sms-uri de la Sorin, mesaje de la cea mai bună prietenă a ei, Andreea, confesiuni, dar și drame existențiale.
Oare asta este viața? Să călătoresc, să cunosc, să colecționez amulete? Să îmi construiesc micul meu grupuleț de amici? Să am un prieten pe care să îl numesc „Curaj”, unul să fie „Încredere”, pe altul să-l strig „Liniște”?
Aceste fragmente din viața Luisei alternează cu câteva pagini de jurnal, care îi aparțin mamei sale, Dora. Prin intermediul acestor secvențe se conturează relația dintre Dora și tatăl Luisei și modul în care aceștia s-au cunoscut. Personal, am apreciat această alternare între cele două lumi oarecum opuse (și zic asta pentru că paginile din jurnalul Dorei au loc cu mult timp în urmă: mai exact, înainte să se fi născut Luisa) deoarece mi s-a părut că dau o notă mai personală și mai sensibilă operei în sine.

Conflictul interior al fetei se materializează ceva mai târziu când, prinsă în mrejele vieții, constată că toți prietenii și amicii ei sunt fericiți, au pe cineva alături și viața e frumoasă, pe când ea este condamnată singurătății, lucru care o obsedează și care îi seacă sufletul.
Singurii mei prieteni sunt singurătatea și jurnalul ăsta. Și amândoi complotează împotriva mea. Nu pot să plâng, pot doar să respir sacadat și zgomotos. Nu pot să scot răul afară. Nu este atac de panică. Nu este leșin. Nu se întâmplă nimic fiziologic. Sunt doar un suflet sufocat. Și cu cât scriu mai mult despre asta, cu atât nu mai am scăpare.

Înainte de a încheia, doresc să recomand cu drag acest roman celor care doresc să pătrundă mai adânc în gândurile Luisei, s-o descoasă de toate temerile și problemele adolescentine. După cum spuneam și la început, mie una chiar mi-a plăcut (chiar mai mult decât mă așteptam), iar dacă, din cele prezentate mai sus, simțiți că vă atrage ceva, că ar putea fi pe placul vostru, eu zic s-o încercați!

Notă: 4/5

Mulțumesc mult autoarei pentru această carte și îmi cer scuze pentru că am întârziat atât de mult cu această recenzie! 

Dacă ați citit deja acest roman, nu ezitați să-mi spuneți într-un comentariu cum vi s-a părut, ce v-a impresionat pe voi sau ce nu v-a plăcut! 

marți, 26 aprilie 2016

Recomandare muzicală (3)


Piesă drăguță de la Vița de vie. Nu știu dacă e pe gustul vostru, dar mie-mi place!

duminică, 24 aprilie 2016

„Ghici ce-i în cutie” de M.J.Arlidge - Recenzie

Editura: TREI

Anul publicării: 2015

Număr pagini: 408

Titlu original: Pop Goes the Weasel

Traducător: Lucian Niculescu

Disponibilă: Libris | Elefant + ebook


Încep această recenzie prin a vă spune că M.J. Arlidge, producător al unor seriale polițiste și totodată a unor serii de romane de aceeași natură, este, fără doar și poate, un autor care aproape că-ți taie respirația prin intermediul romanelor sale.

Încă de la primul său roman din seria Helen Grace, „Ghici cine moare primul”, acest autor m-a captivat atât de mult încât a reușit să mă țină legată de acea carte până în ultimul moment, până am întors ultima pagină. Atât stilul altert, caracteristic romanelor thriller, cât și acțiunea imaginată de autor m-au făcut să trăiesc din plin fiecare încercare la care au fost supuse personajele.

După ce a demascat persoana din spatele tuturor crimelor din primul roman al seriei, inspectoarei Helen Grace îi sunt puse din nou la încercare abilitățile. Acțiunea romanului se petrece, în mare parte, într-un orășel din Anglia numit Southampthon, un loc al dezastrului și al mizeriei, unde prostituția și furturile  sunt la ordinea zilei.
Ceața se ridica dinspre mare, sufocând orașul. Năvălea ca o oaste cotropitoare, înghițind reperele, obturând razele lunii, preschimbând Southamptonul într-un tărâm straniu, care-ți dădea fiori.

Totul începe în ziua în care Alan Matthews, soț și, totodată, tătic, nu sosește acasă într-o dimineață. Soția acestuia se îngrijorează, bineînțeles, și nu mult timp trece până când aceasta aude soneria. Deschizând ușa, nu vede pe nimeni, în afara unei cutii lăsate în fața ușii, cutie în care, constată ea cu groază mai târziu, se află o inimă de om - inima soțului ei.

Helen Grace, împreună cu echipa sa, preiau cazul și încep investigațiile, însă totul se complică în momentul în care mai au loc alte crime, de aceeași natură. Ce caută acești bărbați insurați pe străzile întunecate ale Southampthon-ului, departe de casă și de mult iubita familie? Și ce fel de persoană ar putea provoca atât de multă suferință famiilor și apropiațiilor în cauză, livrându-le inima celui omorât? - sunt întrebări pe care probabil ți le le pui acum. Ei bine, adevărul e că avem de-a face cu un criminal în serie ce vânează bărbați însurați, care sunt pe punctul de a-și înșela soțiile.

În ceea ce mă privește, personajul care m-a impresionat cel mai mult este însăși inspectoarea Helen Grace. Helen, după cum o știe toată lumea, este o femeie puternică și ambițioasă, care este gata să meargă până în pânzele albe pentru a duce la îndeplinire o misiune (în cazul de față: pentru a identifica criminala, căci este convinsă că este vorba de o „ea”). Inteligența și încăpătânarea nu-i lipsesc nici ele.
Luase dosarele cazului din centrul de comandă și se cuibărise într-o sală de interogatorii plină de igresie, foarte rar folosită. Toată noaptea recitise vraful de documente din dosarele numeroase, încercând să discearcă elementele importante dincolo de avalanșa detaliilor.
Helen o înfruntă chiar și pe șefa sa, Harwood, și nu renunțase la caz nici când aceasta aproape că o concediase, acuzând-o de faptul că ancheta nu face niciun progres. 
Helen a traversat centrul orașului, gonind spre zona de nord. Depășea flagrant limita de viteză permisă, dar nu-i păsa. Se pricepea de minune să-și strunească motocicleta, putea să întreacă orice mașină de poliție și o însuflețea gândul că va da ochii cu criminala.
Dincolo de această imagine a ei, Helen este o femeie cu un trecut dureros în spate, trecut a cărui povară îl poartă și astăzi. Aceasta decurge la metode deloc creștine pentru „a se relaxa”, pentru a se elibera de toate problemele și a fi capabilă să facă apoi din nou față oricărui obstacol. N-am să dezvălui despre ce este vorba, am să vă las pe voi să descoperiți singuri. În aparență, este doar o „gaboriță” care-i prinde pe criminali, le pune cătușele și îi aruncă în închisoare. În realitate însă, Helen pare să fie singura care se apropie cel lai mult de ei, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual. Să zicem doar că încearcă să fixeze ceea ce cândva a fost distrus.  Helen, spre deosebire de ceilalți, știe cel mai bine ce înseamnă disperarea și ce înseamnă să simți că ai ajuns la capătul puterilor, că nu mai poți face față. 

Am fost plăcut surprinsă, drept să vă spun, să descopăr că Helen (dar nu numai ea) trăiește încă cu speranța că oamenii păstrează ceva bun în ei, indiferent câte mizerii au făcut de-a lungul existenței lor. Trebuie doar să știi cum să ajungi până la acea latură a lor, pe care tind să o înlăture.

Revenind la crimele propriu-zise și modul în care avansează ancheta, Helen și ceilalți polițiști sunt siguri de un lucru: cea care se află în spatele acestor crime este în mod cert o prostituată. Prin urmare, încep să cerceteze și să intre în legătură cu tot felul de astfel de femei.

Mediul în care trăiesc aceste femei care-și câștigă traiul satisfăcând bărbați în căutare de o „aventură” este unul mai mult decât groaznic. Chiar mi-a rămas întipărită în minte o discuție pe care a avut-o Helen cu una dintre prostituate. Acestea sunt tratate în ultimul hal, atât de unii bărbați cu care interacționează, dar mai ales de cel care le „coordonează”, să zic așa. Eu una am rămas complez șocată de ceea ce mi-a fost dat să citesc. Până la urmă, majoritatea femeilor ăstora nu voiau decât să facă și ele niște bani, fie pentru a-și întreține viața de zi cu zi, fie studiile superioare.

Fără a mai lungi vorba, căci m-am întins și așa destul de mult, „Ghici ce-i în cutie” de M.J.Arlidge este un roman captivant, plin de mister, care ridică o grămadă de semne de întrebare și pe care cu greu îl veți mai lăsa din mână. Dacă căutați o astfel de lectură, ei bine, ați găsit-o! Dar nu uitați să începeți cu primul volum din serie („Ghici cine moare primul”), căci altfel riscați să vă luați niște spoilere cam mari.

Notă: 5/5

Nu pot decât să sper că am reușit să vă captez atenția și poate să vă strânesc și curiozitatea. Îar în caz că ați citit deja acest roman, vă aștept cu brațele deschise părerile! Vouă cum vi s-a părut? :D


joi, 11 februarie 2016

Booksharing.ro - noua platformă a schimburilor de cărți

Cred că fiecare cititor înrăit preferă să-și procure cărțile din librării online, ori reale, să le așeze apoi pe rând în bibliotecă, să le citească, să le pună la loc în bibliotecă și să le admire de câte ori are ocazia. Ei bine, da, dar o fi oare biblioteca noastră locul potrivit pentru toate acele cărțulii de pe rafturile ei?

Ceea ce vreau să spun este faptul că se întâmplă, la un moment dat, să dăm peste cărți care nu ne plac sau pe care pur și simplu le-am citit deja și nu mai avem nevoie de ele... parcă ar fi mai bine dacă am face ceva loc pentru altele noi, nu-i așa?

Despre asta este Booksharing.ro. Această platformă este locul potrivit în care cititorii pot schimba cărți între ei. În primul și în primul rând, precizez că nu, nu este vorba de a schimba cărți în format pdf, ci cărți tipărite, din acelea care se află la noi în bibliotecă.

Care este mecanismul după care funcționează acest site?
  1. Adaugi cărți pe care ești dispus să le trimiți altora
  2. Primești cereri pentru cărțile adăugate
  3. Primești puncte pe baza cărților trimise persoanelor care îți cer cărți
  4. Cu ajutorului punctelor primite, trimiți cerere altor utilizatori pentru cărți

Simplu, nu? Unul dintre avantajele acestui site mi se pare acela de a se îndepărta de clasicul schimb de cărți „reciproc” - în sensul că nu este neapărat ca persoana la care trimiți tu o carte, să îți trimită și ea înapoi. Ideea e ca tu să trimiți cărți, să acumulezi astfel puncte, cu aceste puncte având posibilitatea de a cere oricărui utilizator alte cărți.

Personal, când am auzit pentru prima data de acest site am fost puțin sceptică și nu i-am dat prea mare importanță, dar datorită postării Alinei m-am gândit să mă implic și eu. De ce? Pentru că am câteva cărți în biblioteca pe care aș vrea să le dau mai departe, întrucât oricum spațiul meu pentru cărți este destul de limitat, iar aceste cărți ori le-am citit, ori probabil nu le voi citi vreodată - pentru că nu mă mai atrag.

Până acum am primit cereri pentru două cărți: Căderea în timp de Emil Cioran (știți că nu-mi place Cioran, nu?) și Paranormal de Kiersten White, iar eu, la rândul meu, am trimis o cerere pentru o carte. Momentan mai am pentru schimb următoarele:
Știu, știu, cele de la revistă probabil le are toată lumea deja, dar am încercat și eu. Probabil o să le șterg peste un timp dacă nu va fi nimeni interesat de ele. Până atunci, dacă vă interesează cumva vreuna dintre ele, vă aștept pe site la un schimb! :D

P.S: Cărților „ghicește-mi, Păpușa” și „Dosarul Shakespeare” le-am scris câte o recenzie pe site-ul GoodRead.ro, în caz că doriți să le citiți.

Voi ce părere aveți referitor la acest site? Ați făcut pânâ acum vreun schimb?

 
Images by Freepik