Noaptea cărților deschise alături de Editura Litera

20:56


Joi, 23 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, a avut loc a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise, desfășurată simultan în București și în Cluj. Peste 4500 de iubitori de carte au participat la cel mai mare manifest pro-cultură din România, formând lanțuri umane impresionante ca lungime în jurul Palatului Parlamentului, respectiv Universității Babeș-Bolyai. 

Litera a oferit în cadrul campaniei peste 10 000 de cărți, din colecțiile Clasici Moderni, Biografii, Thriller, Agatha Christie, Biblioteca pentru toți, Biblioteca pentru toți copiii, Scriitori români ilustrați. 

Noaptea Cărților Deschise a fost  ocazia cu care ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a anunțat că a primit sprijinul necesar pentru a reduce TVA-ul la cărți la 5%.  
Printre persoanele publice care s-au alăturat campaniei Noaptea Cărților Deschise se numără Andreea Marin, Monica Davidescu, Rareș Bogdan, Dorin Chiotea, Aneta Sîngeorzan, Cristian China Birta, Laura Câlțea, Camelia Cavadia.
Cei mai mici manifestanți  pro-cultură s-au  jucat și s-au distrat împreună cu Gașca Zurli.

„23 aprilie 2015, Ziua Internațională a Cărții, va rămâne o zi memorabilă și acest lucru se datorează miilor de iubitori de carte care au răspuns provocării noastre și au venit în număr impresionant la Casa Poporului și la Universitatea Babeș-Bolyai, în cea mai mare manifestație pentru cultură din țară. Îi felicităm pe participanți că i-au oferit cărții și acestei zile atenția cuvenită!  Ne bucurăm că peste 10 000 de cărți au ajuns la cititori și că acțiunea de încurajare a lecturii s-a bucurat de un mare succes.” – Marin Vidrașcu, director executiv al Editurii Litera.  

Campania Noaptea Cărților Deschise este organizată de Editura Litera și ziarul Ring. Partenerii ediției 2015: Universitatea Babeș-Bolyai și Cărțile pe față. Sponsorul ediției 2015: Apa Nova.

You Might Also Like

0 comentarii