Recenzie „Înainte să adorm” de S.J. Watson

14:12



O carte despre care mi-e destul de greu să vorbesc deoarece voi ajunge la un punct când opiniile mele se vor respinge între ele, se vor afla în antiteză. Recunosc că pe parcursul lecturii treceam de la o stare la alta, de la un sentiment la altul.

Pentru a vă familiariza puțin cu această carte am să încep prin a vă spune câteva informații generale despre ea.„Înainte să adorm” este un romanul de debut al lui S.J. Watson apărut în Anglia în anul 2011. În 2008, la vârsta de 37 de ani, acesta era un ORL-ist care lucra cu copii hipoacuzici. S.J. Watson a urmat apoi un curs de șase luni organizat de Faber Academy destinat celor care doreau să învețe să scrie romane, iar trei ani mai târziu a publicat acest roman. (informații extrase de pe coperta romanului)

Personajul principal al acestui roman este Christine, o scriitoare în vârstă de 47 de ani care se trezește în fiecare dimineață cu sentimentul că are cu 20 de ani mai puțin și că mai are încă o viață înainte, neștiind că este căsătorită și neamintindu-și ultimii câțiva ani buni din viața ei datorită formei rare de amnezie de care suferă. Doctorul ei, cel cu care se întâlnește fără știrea soțului ei, o sfătuiește să țină un jurnal în care să noteze zilnic cele întâmplate atunci când doctorul o va suna să-i amintească de el. Aceasta acceptă, iar timp de câteva săptămâni face aproape în fiecare zi însemnări, după care își dă seama că trecutul ei începe să prindă contur, însă încă mai existau contradicții, minciuni la mijloc, așa că aceasta va face tot ce-i va sta în putință să scoată adevărul la iveală. 

Ceea ce am apreciat foarte mult la acest roman a fost însăși misterul și impulsul acela pe care mi-l dădea de fiecare dată când mai citeam câte o pagină, parcă dictându-mi lent și răsfirat „Mai dă o pagină, încă una.. ăsta e ultima, promit. Ah, stai, n-ai terminat”. Totodată, un sentiment de satisfacție și-a făcut loc în mintea mea atunci când am realizat că pe parcursul a nenumărate pagini, această carte m-a lăsat să dețin controlul, mi-a destăinuit niște lucruri pe care le-am mestecat ceva timp, după care le-am înghițit pur și simplu, ca apoi întreaga situație să ia o întorsătură mare și brutală (nu dau spoilere). M-a păcălit. În momentul acela am simțit că mi-a intrat pe sub piele, că, chiar și pentru puțin timp, am devenit parte din ea.

Această carte mi se pare un thriller psihologic extraordinar deoarece găsesc atât de interesant modul în care misterul este combinat cu sentimentele contradictorii prin care trece personajul principal, Christine, cu întâmplările acesteia și cu conceptul acesteia despre viată. 

Aici vine momentul în care voi încerca să nu mă contrazic pe mine însumi, să mă fac înțeleasă: cartea în sine, povestea, relatarea întâmplărilor deține un fir narativ original, din care se poate desprinde ușor talentul și inspirația autorului, care nu are nicidecum izul a ceva clișeic, însă nu pot spune asta și despre personajul principal. A existat un scurt moment în care am fost dezamăgită de Christine, acolo undeva aproape de final. Pur și simplu s-a întâmplat. Mi-a părut atât de naivă, ușor prostuță și cumva superficială. Pe de altă parte, apreciez mult scenele care făceau legătura cu realitatea, scenele plauzibile, sincere care mi-au confirmat faptul că această carte nu este clișeică sau superficială.

Ca încheiere aș vrea să spun că a fost un adevărat deliciu să gust din această poveste, a fost o aventură pe cinste pe care nu o voi uita prea curând (cred că asta se întâmplă de obicei cu cărțile care te țin nopțile întregi trează). O recomand cu drag!

You Might Also Like

8 comentarii

  1. O aventură pe cinste, într-adevăr. Acest roman m-a purtat prin foarte multe emoții, Christine este o eroină, iar drama ei este una pe care n-am mai întâlnit-o. Știu că se vehicula cum că exist un film care abrodează aceeași temă, nu mai știu care. Oricum, filmul după roman m-a dezamăgit total. L-ai văzut?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, l-am văzut. Nu-mi mai amintesc mare lucru, dar știu că am fost foarte revoltată, să zic așa, datorită înlocuirii jurnalului cu acea cameră de filmat...dar poate e vorba doar e acea „mică” parte din viața mea de cititor care urlă: „Filmule, respectă acțiunea cărții!”. N-aș putea spune dacă mi s-ar fi părut mai bun sau nu dacă păstrau jurnalul..
      Ție ce nu ți-a plăcut?

      Ștergere
    2. Oh, da, partea cu înlocuitul jurnalului cu camera de filmat mi s-a părut și mie aiurea. A suprimat din plăcerea pe care o întrevedeam vizionând filmul, de înainte de a apărea. În primul rând, cred că nu mi-a plăcut viteza cu care s-a desfășurat totul. Prea alert, prea fără urme de, hmm, emoție, să-i zic așa. Apoi, replicele au fost cam de lemn. Cartea-ți oferă de inșpe mii de ore mai multe trăiri. Personajele au fost bune, oarecum, dar parcă au jucat puțin superficial. Nu le-au priit, oare, personajele? Nicole Kidman a încercat, totuși, deși a cam dat-o în bară la unele faze. Dar e un film ok, dacă vrei să-l vezi într-o zi de sâmbătă, însă dezamăgitor dacă ai avut așteptări prea mari - ceea ce cred că s-a întâmplat la mine.

      Ștergere
  2. Iubesc această carte, mi-a plăcut extremd e mult felul în care a fost gândită şi e foarte bine scrisă. Mi-a plăcut extrem de mult că ştiam exact atât cât ştia şi Christine şi că, de multe ori îi dădeam dreptate şi apoi realizam, odată cu ea că nu avea dreptate. M-a făcut să mă gândesc cum ar fi să nu îţi aduci aminte nimic de ieri în fiecare zi. M-a făcut să mă întreb cum ar fi să trăiesc lângă persoana pe care o iubesc şi ea să mă uite în fiecare noapte. Mi se pare o carte grozavă.
    Filmul, pe de altă parte, m-a dezamăgit complet (şi e numai vina lui Andrei, i-a scris pe blog o recenzie în care nu a spus clar că e prost). Îmi venea să plâng şi nu pentru că aş fi fost impresionată. Faptul că au schimbat jurnalul cu o cameră a fost cel mai rău şi nerealist lucrur, dacă nu îţi aduci aminte ultimii 20 de ani de unde ştii să foloseşti o cameră modernă. Mi s-a părut un film prost, unde lucrurile au fost comprimate şi anumite scene schimbate fără sens, iar jocul actoricesc nu m-a încântat deloc. Păcat, cu aşa un subiect putea să iasă un film de nota 10.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, filmul nu m-a încântat nici pe mine prea mult. A fost așa.."meh". În schimb, cartea am citit-o foarte repede și subiectul ei mi s-a părut unul foarte bun și original, pe deasupra.
      Mulțumesc că ai împărtășit cu noi părerea ta!

      Ștergere
    2. Anca, dacă mai treci pe aici, să știi că NU E VINA MEA. Doar n-avea să zic că „e prost”. :)) Serioooos! Și mie îmi venea să plâng. Am zis că actorii joacă destul de aiurea, de parcă n-ar fi vrut să intre în pielea personajelor, mai erau și ceva replici de lemn. Pff, aiurea, ce să zic?! Dar să zici că-i vina mea. Ăsta-i război, clar. (sarcasm, dar știu că-l simți) :))

      Ștergere
    3. Nu știu cum de ai ajuns până la recenzia asta, dar cert e că abia aștept să văd răspunsul Ancăi, asta dacă va mai fi unul. :)))
      Andrei, cum ai putut să faci una ca asta, chiar așa? :)))
      Okay, eu glumesc, nu mă bag în războiul vostru. :))

      Ștergere
    4. 1 Cum adică dacă mai trec pe-aici? Sigur că mai trec, deja am aruncat moneda în fântână :D
      2 BA E VINA TA! puteai să spui în recenzie: filmul ăsta e prost. Sau măcar că nu îl recomanzi sau că eşti dezamăgit de el. Sigur, între timp te iertasem, dar acum că nu îţi recunoşti greşala mă mai gândesc.... Să ştii că negaţionismul nu face bine şi orice greşală recunoscută e pe jumătate iertată.
      3 Cât despre război.... eşti sigur că ştii în ce te bagi? Am citit mai multe cărţi depre război decât tine (muhahaha), despre toate felurile de război. Şi am ajuns la concluzia că cel mai bine mă pricep la războiul psihologic, sunt foarte bună în a aduce oamenii la disperare :D deci ai grijă ce îţi doreşti :)) (plus că orice război e, la bază, politic şi cine are o diplomă care zice că se pricepe la chestii legate de politică?)

      Ștergere